Ce se întâmplă în corpul tău la 12 ore după ce începi să ții post
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Showbiz » Showbiz intern » Lora, acuzată că intra peste colege când erau în pat cu iubiții! Cel mai greu moment din cariera artistei

Lora, acuzată că intra peste colege când erau în pat cu iubiții! Cel mai greu moment din cariera artistei

De: Irina Vlad 21/07/2023 | 07:44
Lora, acuzată că intra peste colege când erau în pat cu iubiții! Cel mai greu moment din cariera artistei

Se poate spune că acesta a fost unul dintre cele mai controversate scandaluri din cariera Lorei. Înainte să devină un nume important în industria muzicală, în cariera solo, artista a făcut parte din trupa Wassabi. Colegele ei de la acea vreme i-au adus acuzații grave și au pus-o la zid din cauza indiscreției de care ar fi dat dovadă. 

Veronica Tecaru, Ramona Sora, Luiza Luca și Lora au fost cele patru artiste care au alcătuit trupa Wassabi, care a luat naștere la îndrumarea lui Marius Moga, în 2006. Deși credeau că formau o adevărată familie, se pare că la mijloc ar fi existat mai multe neînțelegeri, care au mocnit multă vreme. La trei ani de când cele 4 fete au ratat șansa de a reprezenta România la Eurovision 2007, trupa s-a destrămat nu tocmai amiabil.

Lora a fost acuzată că intra peste colege când erau în pat cu iubiții lor: ”E un altfel de teroare”

Citește și: LORA A PĂȚIT-O CU CELEBRUL KYGO, ÎN BALI! S-A APROPIAT DE ȘEZLONGUL LUI, DAR ERA S-O ”MĂNÂNCE” BODYGUARDUL!

Dezvăluirile s-au petrecut în 2011, după ce trupa Wassabi s-a destrămat. Veronica Tecaru a fost cea care i-a adus acuze grave Lorei, dezvăluind că artista ajunsese într-un punct în care intra peste ele în camera, fără să bată la ușă, când erau cu iubiții ei, dar și că ar fi fost într-o perioadă a vieții în care era instabilă emoțional.

„La început eram ca o adevărată familie și ne ajutam, însă ea depășise limita. În acea perioadă era instabilă din punct de vedere emoțional și parcă își dorea să fim și noi la fel ca ea. Începuse să se bage tot mai mult în viețile noastre intime, voia să fim la fel de nefericite ca și ea. Ajunsese în punctul în care intra peste noi în cameră, fără să bată la ușă, când eram cu iubiții noștri”, spunea Veronica despre Lora.

Trupa Wassabi / Sursă foto: Facebook

Pe de cealaltă parte, în iulie 2011, Lora nu a rămas indiferentă și i-a răspuns colegei sale într-un mod cât de poate de elegant și dezvăluia că nu se aștepta la o asemenea dezamăgire din partea celor pe care le considera prietene. Totodată, artista a declarat fapul că toate cele întâmplate ar fi avut loc din cauza faptului că cele trei colege ale ei nu au acceptat plecarea ei din trupă.

„A fost foarte urât ce s-a întâmplat, iar declarațiile au fost urâte. De fiecare dată când aud că a mai apărut una dintre ele să mai spună ceva îmi vine să îmi acopăr ochii și urechile. E un altfel de teroare, e aiurea… Mă uit în urmă și singurele persoane care au avut vreodată o problemă cu mine au fost oamenii pe care am simțit să îi părăsesc când am simțit că nu mai e locul meu acolo.

Oamenii ăia nu au reușit să treacă peste asta.(…) Eu sper și mă rog la Dumnezeu în fiecare seară să întoarcă inima oamenilor care au o problemă cu mine. Nu ai de ce să ai o problemă cu mine. Nu am dat niciun motiv nimănui”, marturisea Lora, pentru urban.ro.
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Irina Vlad este absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București și activează în prea online de 2 ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Contact: [email protected]
Parteneri
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu...
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super mândru de cei trei băieți ai lui: Alex, Patrick și Marc
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super...
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de...
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim, doamnă”
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim,...
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi expulzaţi
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi...
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în Ucraina. „Ar însemna un conflict armat direct”
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în...
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Donatella Versace nu va mai fi directorul artistic al casei Versace! Cine îi va lua locul, după 30 de ani de activitate în fruntea brand-ului
Donatella Versace nu va mai fi directorul artistic al casei Versace! Cine îi va lua...
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere...
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu îi vreau pe amândoi pentru deciziile pe care le-au luat ei în viață.”
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu...
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și...
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis un mesaj dureros: „Să vă rugați pentru bebe Noah...
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis...
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este...
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și...
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să...
Patru zodii care vor scăpa de datorii. Retrogradarea lui Venus le aduce veștile așteptate
Patru zodii care vor scăpa de datorii. Retrogradarea lui Venus le aduce veștile așteptate
Desertul din Moldova care „se bate” cu ciocolata Dubai. Costă 30 de lei şi se vinde imediat!
Desertul din Moldova care „se bate” cu ciocolata Dubai. Costă 30 de lei şi se...
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini...
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc fermierii este ireal
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc...
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică periodică
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică...
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu pe care actorul nu îl mai poate face: „Ăsta este reversul medaliei”
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu...
×